03 Jul, 2020

O&P recunoaște valoarea inovației și perseverenței promovându-l pe Eugen Sârbu ca partener în cadrul societății

O&P recunoaște valoarea inovației și perseverenței promovându-l pe Eugen Sârbu ca partener în cadrul societății

Anul 2019 a reprezentat un an de succes pentru firma Oglindă&Partners, dar mai ales pentru clienții săi din domeniul construcțiilor, achizițiilor publice și arbitrajului comercial. Un om cheie pentru aceste reușite ale clienților noștri a fost Eugen Sârbu. El este specializat în arbitraj comercial și achiziții publice, coordonând acest departament în ultimii 3 ani.

Printre clienții asistați se numără jucători de top din piața construcțiilor de infrastructură, construcțiilor civile, construcțiilor de instalații, restaurarea monumentelor istorice. Totodată a asistat ca avocat în litigii din domeniul energiei, IT, contractelor de leasing și industria Pharma.

Promovarea lui Eugen Sârbu ca partener al firmei se încadrează în viziunea lui Bazil Oglindă, partener fondator, de a încuraja dezvoltarea și ascensiunea avocaților care au demonstrat o înaltă rigoare profesională, reflectată în rata de succes a echipei noastre. Principiile O&P sunt orientate spre recunoașterea și răsplătirea meritelor și performanțelor colegilor noștri, reușind în acest mod să creăm și să consolidăm parteneriate bazate pe încredere, meritocrație și transparență. Acest sistem de valori a trecut testul timpului și al pieței, O&P dezvoltându-se în fiecare an din punct de vedere al cifrei de afaceri, numărului de clienți, dar și al echipei de avocați.

 Bazil Oglindă, partener fondator: „În cadrul O&P recompensăm inovația în domeniul avocaturii, dar și perseverența. Colaborarea mea cu Eugen a început în 2011, iar de 5 ani el este cel care prin viziunea sa juridică ajută echipa O&P să dezvolte strategii inovatoare, oferind clienților noștrii soluții de succes, indiferent cât de dificil este un dosar. Acest lucru a fost posibil pentru că eu mi-am dorit să creștem viitorii lideri ai avocaturii, prin organizarea de internship-uri, cum a fost cel prin care l-am cunoscut pe Eugen, școli de vară, angajarea tinerilor avocați în condiții peste media pieței, sau, mai nou, prin webinarii în care am dezbătut cu studenții ce înseamnă un legal research realizat la un standard profesionist. Pentru cei care mă cunosc, dar și pentru colegii din echipa lui, această promovare nu a venit ca o surpriză, ci a fost o încununare a succeselor pe care le-a avut alături de avocații pe care îi coordonează.”

 Eugen Sârbu: „A fi partener în cadrul unei firme atât de renumite în piața avocaturii de business mă bucură pentru că știu că am găsit locul unde valorile mele se întâlnesc cu succesul clienților.  Începând de acum, pe langa responsabilitatea de a coordona un departament atat de complex cum este cel de achizitii publice, unde avocatii trebuie sa reacționeze prompt și foarte eficient, pentru mine va fi o provocare să contribui, ca partener, la dezvoltarea acestei societăți, din care fac parte încă de la înființare. Am încredere că având alături o echipă de profesioniști la nivelul la care sunt colegii mei vom putea face față împreună tuturor provocărilor și vom continua să câștigăm dosarele clienților noștri.”

Fondată în 2015, Oglindă and Partners este unul din liderii arbitrajelor comerciale, reprezentând clienți români și internaționali în fața instanțelor din România și a Curților Internaționale de Arbitraj.

Share:

Recommended articles